Irvin Yalom vorbea despre patru nelinişti supreme, patru adevăruri fundamentale ale existenţei – moartea, singurătatea, sentimentul că viaţa nu are sens, libertatea- care provoacă o anxietate profundă. Este destul de greu de perceput o legătură între anxietate şi libertate pentru că la prima vedere aceasta din urmă are doar conotaţii pozitive.
Şi totuşi, libertatea are şi o latură întunecată dacă o privim din perspectiva alegerii, voinţei şi acţiunii. Din punct de vedere psihologic libertatea este complexă şi plină de anxietate, deorece presupune responsabilitatea, voinţa, dorinţa, decizia de a fii constructorii primordiali ai lumii noastre.
Sartre spunea că ,,suntem condamnaţi la libertate prin faptul că suntem proprii noştri creatori”. Ne creăm pe noi înşine prin însumarea alegerilor pe care le facem, a acţiunilor noastre sau a neputinţei de a acţiona. Suntem, în cel mai profund sens, responsabili pentru noi înşine, dăm formă şi sens lumii noastre interioare şi astfel ne construim, conştient sau nu, şi lumea exterioară. Cunoaştem lumea exterioară doar aşa cum este ea procesată prin propriul nostru aparat neurologic şi psihologic. Realitatea nu este o lume bine structurată, iar noi oamenii o construim ca şi cum ar părea să aibă o existenţă independentă.
Ne sperie libertatea noastră pentru că dacă ne-o asumăm am descoperi că de fapt nimic nu ne împiedică să fim aşa cum vrem să fim, că lumea noastră este creaţia proprie şi ar trebui să ne-o asumăm. Este mult mai confortabil să ne spunem că lumea este creată de altcineva, că noi trebuie să ne adaptăm, să ne supunem unor circumstanţe deja stabilite, iar noi nu avem de ales. Ne simţim astfel mai în siguranţă, putem să alegem să fie altcineva responsabil, dar astfel alegem să renunţăm la libertatea noastră care este de fapt definitorie pentru fiinţa umană, este un dar nepreţuit care ne-a fost oferit pentru a contribui la crearea lumii, iar noi îl risipim neutilizându-l. Ne pierdem astfel pe noi, ne pierdem sensul vieţii, ne risipim viaţa neîndeplinindu-ne misiunea pentru care am venit pe această lume.
Cred că aceste circumstanţe pe care le trăim astăzi am putea să le folosim pentru o profundă conştientizare a lumii noastre interioare. Să valorificăm această pauză care ni s-a dat de la lumea exterioară pentru a sta cu adevărat cu noi înşine. Nu mai avem acces, pe moment, la mijloacele pe care le utilizam de obicei de a ne refugia, de a fugii de ceea ce ne sperie, ce ne doare din interiorul fiinţei noastre profunde. Nu mai putem ignora acea voce interioară care vrea să ne transmită cine suntem noi cu adevărat, suntem nevoiţi să o ascultăm cu atenţie. Liniştea din jur este atât de mare încât vocea se aude distinct, nu mai sunt zgomote perturbatoare. Oare ce vrea să ne spună? Cred că la această întrebare fiecare dintre noi are propriile răspunsuri.
Avem astăzi libertatea după care am tânjit atât de mult în momentele cotidiene mult prea încărcate. Am câştigat timpul liber de care aveam nevoie pentru a ne întreba ce ne dorim cu adevărat, cine vrem să fim, încotro ne îndreptăm?
Pentru a ne răspunde la aceste întrebări avem nevoie să pătrundem în fiinţa noastră profundă, să ne confruntăm cu întunericul din interiorul nostru şi să-l aducem la lumină. Nu este deloc aşa de uşor cum pare, deorece ne confruntăm cu frica, cu durerea de care fiecare dintre noi ar vrea să fugă. Este în natura umană să încerce acest lucru, dar nu există scăpare, purtăm cu noi această povară până când creşte atât de mare încât nu mai putem să o cărăm. Suntem nevoiţi să vedem ce este acolo, să trăim durerea, pe care am încercat din toate puterile să o evităm, la o intensitate mult mai mare. Aceasta este singura cale de a ne elibera, să trecem prin durere, frică, să ne confruntăm cu cele mai mari temeri, numai astfel vom reuşi să ajungem dincolo de toate acestea şi să descoperim cea mai mare comoară, darul nostru cel mai de preţ.
Dacă ar fi să recurg la metafore, m-aş referi la basme, unde întotdeauna eroul este nevoit să se confrunte în călătoria lui cu o mulţime de forţe potrivnice, să treacă obstacole, este supus unor încercări. Întotdeauna călătoria lui are un scop, iar după ce suferă mult, dar reuşeşte cumva să străbată tărâmurile necunoscute, să treacă peste pericole, încercări, reuşeşte să ajungă acolo unde îşi doreşte, să găsescă ceea ce caută.
La fel şi noi, suntem nevoiţi să ne confruntăm cu partea noastră întunecată, să ne eliberăm prin acceptare. Doar din acest moment al evoluţiei noastre, după ce am descoperit latura întunecată a libertăţii, putem să devenim creatorii propriei noastre lumi. Nu putem fii creatori decât după ce am acumulat cunoştinţe şi am trăit experienţe care să ne înveţe, să ne pregătească pentru asta.
Libertatea presupune conştientizarea a cine suntem în acest moment, cum vrem să devenim şi asumarea responsabilităţii de a ne crea propria realitate.
Pe curând şi până atunci fii liber la educaţie!