,,Nu putem să-i învăţăm nimic pe ceilalţi. Putem doar să-i ajutăm să descopere singuri.” (Galileo Galilei)
Dragi părinţi, educarea copiilor este o artă. Meseria de părinte presupune măiestrie, răbdare, creaţie. Da, nu este uşor, nu ştii decât după un timp dacă ai făcut bine, dacă nu ai făcut greşeli. Acest lucru este firesc, mai grav este dacă nu ne acceptăm copiii aşa cum sunt ei. Educaţia este întradevăr un proces de intervenţie, de schimbare a personalităţii, de dezvoltarea a acesteia, dar acest lucru nu înseamnă să nu acceptăm copilul aşa cum este el. Gândiţi-vă că aveţi în viaţa voastră acest copil unic, minunat aşa cum este el, este creaţia d-voastră, ceva pe care îl lăsaţi în urmă pe această lume. Ce poate fi mai important, mai înălţător, mai nemaipomenit decât acest lucru.
Aveţi o şansă unică de a crea ceva cu adevărat semnificativ în acestă viaţă şi da, aveţi o responsabilitate uriaşă faţă de fiinţa pe care aţi adus-o pe lume. Câţi dintre părinţi conştientizează cu adevărat acest lucru? Se spune că oamenii nu ar trebui să devină părinţi decât în momentul în care sunt pregătiţi să devină creatori. Dar de multe ori oamenii devin părinţi pe neaşteptate, fără să-ţi propună acest lucru, fără să fie pregătiţi. În acest caz au două posibilităţi: să se dezvolte şi să se pregătească pe măsură ce copiii cresc sau să eşueze ca părinţi.
,,Suntem diferiţi şi este nevoie de curaj să acceptăm acest lucru.”
Observaţi-vă copiii cu atenţie, cunoaşteţi-vă copiii cu adevărat, iubiţi-vă copiii necondiţionat. Dacă voi, creatorii lor nu îi acceptaţi, cine pe lumea aceasta să facă asta pentru ei? Aveţi grijă de ei, sunt nepreţuiţi, sunt perfecţi exact aşa cum sunt. Gândiţi-vă că toate acestea sunt esenţiale pentru copii, sunt izvorul nesecat care le oferă echilibru. Ei cresc astfel, cu încredere, drept, frumos, vor şti mereu cine sunt şi de unde vin. Îşi vor atinge întregul potenţial şi vor realiza lucruri minunate.
Pentru ca toate acestea să poată fi realizate oferiţi-le siguranţă, oferiţi-le îndrumare, nu control, încurajare, nu critică, acceptare, nu condiţionare. Veţi culege astfel roade minunate, iar creaţia d-voastră va fi împlinită.
Din păcate în lumea de azi, plină de competiţie, mulţi părinţi îşi educă şi cresc copiii în acest spirit, de parcă ar fi într-o continuă întrecere. Îşi compară copiii cu cei ai rudelor, ai prietenilor, ai colegilor făcându-i pe aceştia să se simtă mereu la concurs. Ajung încet-încet să creadă că nu sunt destul de buni pentru a câştiga această luptă, că vor ieşi mereu învinşi. Copiii vor simţi că îşi dezamăgesc părinţii mereu şi vor ajunge la concluzia că este ceva în neregulă cu ei, că sunt cumva defecţi, că nu sunt aşa cum ar trebui să fie.
Atenţie, dragi părinţi, vă încărcaţi copiii cu povara uriaşă a nevoilor şi aşteptărilor voastre. Nu copiii sunt cei răspunzători de realizările voastre, voi sunteţi cei responsabili. Copiii nu sunt pe această lume pentru a vă împlini pe d-voastră, nu mai aşteptaţi acest lucru de la ei. Nu mai transferaţi povara pe umerii fragili a copiilor voştri, se vor simţi striviţi de greutate, nu veţi obţine ceea ce vă doriţi.
Ajutaţi-vă copiii să se descopere, să se cunoască, să afle care sunt talentele, înzestrările lor şi cultivaţi-le pe acestea. Învăţaţi-i că sunt unici, valoroşi, învăţaţi-i că nu trebuie să fie ca ceilalţi, că nu trebuie să se compare cu aceştia, că fiecare are altceva, numai al lui.
Când părintele spune copilului său, care poate este bun la literatură, că uite colegul său este mai bun la matematică este ca şi când i-ar anula meritele, ca şi când să fii bun la matematică este mult mai bine decât să fii bun la literatură. Ce va înţelege copilul de aici este că ceilalţi sunt mai valoroşi. Dacă părintele transmite copilului acest lucru copilul îl va crede, părerea părintelui fiind cea corectă, în mintea copilului fără apărare nu există o altă variantă. El nu are încă capacitatea de a crede că părintele se poate înşela. Astfel îşi creează credinţe false despre el, va creşte şi va trăi cu ele.
,,O floare nu se gândeşte să concureze cu o altă floare. Ea pur şi simplu înfloreşte.”
Atenţie părinţi, educarea copiilor nu este o competiţie! Nu îi mai comparaţi cu nimeni. Apreciaţi darurile pe care le au, vedeţi ceea ce se străduiesc să facă, de multe ori de dragul d-voastră. E minunat cum copiii pot să ofere iubire necondiţionată părinţilor neputincioşi să le răspundă în acelaşi mod. Cel mai bun exemplu despre cum îşi doresc să fie iubiţi şi acceptaţi este dat atât de simplu, de firesc de către aceşti copii.
Opriţi-vă puţin din întrecerea vieţii voastre şi luaţi aminte la copiii voştri, sunt chiar aici, lângă voi. Luaţi o pauză, abandonaţi cursa, odihniţi-vă şi vă veţi descoperi comorile nepreţuite, cele după care alergaţi cu atâta îndârjire, chiar aici, lângă d-voastră, sunt chiar copiii voştri. Mereu vă vor urma, la pas sau în alergare, târâş sau în săritură. Alegeţi să faceţi acest lucru în ritmul lor, în ritmul copilăriei lor trecătoare, urcaţi împreună cu ei scara care vă va duce la împlinire. Nu pierdeţi aceste momente nepreţuite, de a avea copiii mereu lângă voi, indiferent ce faceţi, pentru că vor trece nespus de repede, ei vor creşte şi nu vor mai fi mereu aici. Vor pleca mai departe, îşi vor urma propria lor cale. Dacă nu luaţi aminte, veţi rămâne doar cu această periodă în care aţi participat mereu la întreceri, aţi alergat timpul să treacă mult prea repede.
Uitaţi-vă adânc, în ochii copilului d-voastră şi veţi afla toate răspunsurile pe care le căutaţi. Priviţi ceea ce face copilul şi veţi descoperi de ce aveţi cu adevărat nevoie. Ascultaţi cu adevărat ceea ce vă spune copilul şi veţi înţelege ce este cel mai important.
Pătrundeţi în lumea lor, a copiilor şi veţi descoperi cele mai simple, dar în acelaşi timp cele mai profunde adevăruri ale vieţii. Nu pierdeţi această şansă, s-ar putea să nu mai aveţi alta!
Pe curând şi până atunci fii liber la educaţie!