ADAPTAREA LA GRĂDINIȚĂ- este un proces care se desfășoară în timp și presupune următoarele etape:
● Pregătirea pentru prima zi de grădiniță și cele care vor urma începe cu mult înainte ca acea zi să vină. Prin modul în care copilul își construiește în imaginația sa grădinița, prin povestirile celorlalți copii care sunt deja acolo, prin cuvintele părinților sau amintirile bunicilor. Astfel, grădinița devine ceva familiar, așteptat cu interes, cu bucurie, dar și cu emoții întrebări, teamă.
Un copil trebuie pregătit pentru începerea grădiniţei. Informarea lui începe cu o perioadă de timp înainte de a se întâmpla acest lucru. Grădiniţa trebuie prezentată ca un eveniment natural, firesc care are loc în viaţa fiecărui copil.
Părinţii le pot transmite mesaje cum este următorul: ,,Toţi copiii merg la grădiniţă pentru că acolo fac tot felul de lucruri frumoase împreună, învaţă multe, se joacă cu tot felul de jucării pe care acasă nu le au şi învaţă jocuri noi. Grădiniţa îi ajută să crească şi să se pregătească pentru ca apoi, când vor fi mai mari, să meargă la şcoală”.
● Primele contacte cu mediul din grădiniţă (educatoarele grupei, personalul de îngrijire, precum şi cu spaţiul, încăperile, curtea), se vor desfăşura cu implicarea directă, atentă şi confortabilă emoţional a tuturor celor care au pregătire specializată să facă acest lucru şi este deosebit de important ca familiile copiilor să aibă încredere în aceştia, să fie convinşi că îşi lasă copiii într-un mediu sigur, securizant fizic şi emoţional.
Astfel copiii vor reuşi încă din primele zile de grădiniţă să se familiarizeze cu tot ceea ce este nou şi să se integreze prin relaţionare pozitivă şi repetată alături de personalul din grădiniţă şi să trăiască experinţe frumoase alături de ceilalţi copii, de aceeaşi vârstă.
Înscrierea la grădiniţă a copilului presupune o separare bruscă de mediul social familiar copilului: părinţii săi, fraţii săi, mediul, regulile cunoscute şi rutine asimilate. Primele zile petrecute de către un copil mic într-un mediu nou, cel din grădiniţă, reprezintă o schimbare majoră pentru acesta şi familia lui. Pentru unii părinţi şi copii, aceasta este o provocare, o plăcere să se implice alături de ceilalţi în activităţile de grup cu persoane şi materiale educative noi, pe când pentru alţii, este un adevărat stres.
Aflat într-un spaţiu nou, în absenţa persoanelor cunoscute care-i oferă un sentiment de siguranţă, copilul trăieşte o stare de pierdere faţă de persoanele dragi, iar acest sentiment va deveni intens şi derutant pentru el. Pentru copii, acest proces poate avea un impact puternic asupra comportamentului și dezvoltării lor.
Orice copil observă că atitudinea şi comportamentul lui influenţează comportamentul părinţilor (adulţilor semnificativi pentru ei). Unii dintre copii ajung chiar să se specializeze în condiţionarea părinţilor, mai ales dacă aceştia folosesc condiţionarea ca metodă de educare a copilului.
Dacă în primele zile de frecventare a grădiniţei copilul plânge sau ţipă după părinţi, aceştia nu trebuie să se sperie şi să amplifice astfel aceste emoţii naturale, fireşti.
Copilul are nevoie de separarea de părinţii săi. Despărţirea îl ajută pe copil să îşi identifice abilităţile, să rezolve singur probleme (să se îmbrace singur, să îşi aleagă o jucărie, să negocieze cu cei de-o seamă), să îşi întărească rezistenţa la frustrare. De multe ori, copilul are nevoie de încercări pentru a reuşi să facă ceva singur, de repetate încercări pentru a învăţa că cei din jurul său nu reacţionează mereu aşa cum ar fi dorit el (să i se dea în acel moment o jucărie, să fie luat în braţe atunci), de considerabile încercări pentru a reuşi să găsească singur soluţii pentru a ajunge la o jucărie. Toate acestea trezesc în copil o serie de tensiuni (frustrări) pe care în timp, va învăţa să le gestioneze singur.
● Efectele separării copilului de părinţi sau alte persoane apropiate afectiv (bunici)sunt strâns legate de următorii factori :
- modul în care adulţii (atât părinţii, cât şi educatorii din spaţiul de primire al grădiniţei) au reacţionat faţă de copil în momentul separării copilului de părinţi;
- personalitatea copilului;
- mediul înconjurător
În primele zile de grădiniță este firesc ca un copil să manifeste emoții intense (supărare, furie, bucurie, frică) și comportamente diferite: se agață de părinte, izolare, agitație, respingere adult, plâns, refuz mâncare, refuz alinare etc. Important este ca în orice emoție sau comportament manifestat de copil, părintele să îi arate că el este cel care îi înțelege cel mai bine nevoia -nesiguranța emoțională- și că este pregătit să îi fie alături (îl ajut să își organizeze emoțiile) pentru a reduce disconfortul.
Atunci când un copil începe să exploreze activ mediul înconjurător, poate să apară și teama de a fi separat de persoanele apropiate. Un anumit grad de anxietate de separare este un semn că preșcolarul a dezvoltat un atașament sănătos față de cei dragi. În multe cazuri simptomele anxietății de separare se opresc la 5-10 minute după plecarea părintelui.
TEHNICI PE CARE PĂRINȚII LE POT UTILIZA PRIN CARE COPILUL SĂ ACCEPTE MAI UȘOR SEPARAREA
- Plimbați-vă împreună, în familie, pentru a vă familiariza cu împrejurimile, drumul către grădiniță, clădirea grădiniței, cu adulţii (educatori, personal non-didactic).
- Practicați anumite ritualuri acasă (programul de odihnă, servirea mesei, timpul special de joacă, plibările în aer liber, cititul poveștilor seara etc,). Copiilor le place mediul predictibil, îi învață animite rutine, reguli, obiceiuri care îi vor ajuta să se adapteze mai ușor la mediul din grădiniță.
- Anunțați-l pe copil: ,,Vom merge într-un loc cu mulţi copii şi jucării . O să stai acolo puţin fără mama . Mama vine mai târziu şi te ia acasă , să ne culcăm în patul nostru .O să-mi fie dor de tine pentru că te iubesc. Dar mama trebuie să meargă la serviciu”.
- Amintiți-i copilului de experiențele anterioare în care el a trăit emoții similare, firești și că apoi i-a plăcut și s-a simțit confortabil. Prezentați un personaj cunoscut din desene animate sau povești care au trecut prin astfel de momente sau amintiți-i de frați sau prieteni mai mari care merg deja la grădiniță sau la școală.
- Așteptați-vă ca micuțul să fie mai obosit și eventual mai iritabil decât de obicei în primele săptămâni de la începerea grădiniței.
- La plecare dați-i o sărutare pe obraz sau în palmă, o îmbrățișare și spuneți-i cât este el de important pentru d-voastră. Astfel veți reuși să-i transmiteți încredere și, încărcat cu această putere, va explora lumea și va reuși să tolereze limitele. Evitați, ca la plecare să-i spuneți ,,Să fii cuminte!” pentru că sună a amenințare, copilul se poate simți respins și, eventual îi transmiteți că nu aveți încredere în el. Copiii nu au cum să respecte acest îndemn, mulți dintre aceștia nici nu știu să descrie ce înseamnă ,,cuminte”.
- Explicați-i copilului, când este liniștit, că veniți după un timp să-l luați de la grădiniță. Arătați-i pe un ceas sau imagini momentele principale ale zilei când se va întâpla acest lucru. Spuneți-i că treptat, o să cunoască fetițe și băieți care, poate îi vor fi prieteni. Fiecare ursuleț și mașinuță așteptă nerăbdătoare să fie ținute în brațe, să se joace copiii cu ele.
Nu faceți presiuni asupra copilului folosind mesaje de acest fel: ,,Cum nu ai nici un prieten?/ Numai tu plângi?/ Să nu mă faci de rușine”!
Dacă lacrimile vă inundă ochii, spuneți-i că ,,și oamenii mari plâng, sunt copleșit acum, emoțiile sunt firești”. Transmiteți un mesaj încurajator, zâmbiți și îmbrățișați copilul. Spuneți-i că îl iubiți. Este simplu, iar siguranța emoțională transmisă îl va liniști și nu se va rușina de ceea ce simte.
- Când dorește să vă povestească despre grădiniță, ascultați ceea ce vă comunică cu empatie, răbdare, compasiune pentru momentele mai puțin vesele și arătați entuziasm pentru momentele plăcute descrie.
Transmiterea unor mesaje cum ar fii: ,,Văd că ești supărat, ochișorii tăi au lacrimi!, Îmi spui ce s-a întâmplat?, Ți-a fost dor de mine? O, înțeleg, îți este foarte greu aici și nu cunoști pe nimeni, așa-i?. Ai vrea să ai un prieten?, oferă copilului multă compasiune și înțelegere, arată că nu este singur în cee ace simte și că este absolut normal să își exprime emoțiile care dau năvală. Creați astfel o relație cu copilul d-voastră bazată pe încredere și siguranță emoțională.
- Încercați să fiți alături de educatoare, au experiență în astfel de situații. Arătați copilului că aveți încredere în aceasta și spuneți-i câteva aspecte pozitive despre copilul vostru: ce îi place să mănânce, jocul preferat, sportul sau ceva specific familiei voastre. Creați o punte între voi.
- Nu vă încărcați cu sentimente de vinovăție, gândindu-că că sunteți părinți răi pentru că ați integrat copilul în mediul din grădiniță. Sunteți un părinte care își ajută copilul să devină mai autonom și mai independent. Autonomia este un ingredient indispensabil al dezvoltării armonioase a personalității copilului.
- Analizați cu atenție ce anume determină un comportament al copilului indiferent de problema cu care se confruntă, apoi luați măsuri cu calm și consecventă, nelăsându-vă impresionați prea mult de lacrimile copilului şi fără a face greșeala de a plânge împreună cu el.
Lumea la 3- 4 ani este aproape magică, plină de lucruri noi care trebuie explorate. La această vârstă, realul se împleteşte cu imaginarul, şi ţi se pare că întreg universul se învârte în jurul tău. Tocmai de aceea îţi e aproape imposibil să vezi lucrurile şi din perspectiva altcuiva.
Ai impresia că poţi face orice, şi de fapt încerci să faci de toate, însă numai dacă acel lucru ţi se pare destul de interesant şi merită explorat. Nu prea înţelegi că uneori trebuie să facem lucruri pentru că sunt importante, chiar dacă nu sunt plăcute. Mai mult, eşti capabil să faci şi lucruri mai puţin interesante, însă numai dacă primeşti imediat o recompensă (chiar nu ştii să aştepţi!). Pentru că lumea e atât de nouă şi de solicitantă, iar înţelegerea ta e limitată la „aici, acum şi practic”, adesea eşti de-a dreptul nervos sau speriat, şi te manifeşti foarte zgomotos, uneori chiar agresiv. Până la urmă faci toate astea pentru că nu prea ştii cum altfel să-ţi exprimi emoţiile decât prin „fapte”.
Pe curând şi până atunci fii liber la educaţie!