● Minimizaţi-le temerile prin limitarea expunerii acestora la emisiunile TV care prezintă evenimente sau imagini înfricoşătoare şi răspundeţi onest la întrebările copiilor
În timp ce evenimentele curente pot fi dificil de explicat copiilor, părinții, educatorii si învatatorii pot ajuta la reducerea stresului aparut in aceasta perioada, răspunzând la întrebările copiilor. Chiar și celor mai mici copii ar trebui să li se ofere răspunsuri cinstite, adecvate vârstei lor. Părinții ar trebui să descurajeze copiii să vizualizeze în mod constant imagini îngrozitoare și știri înfricoșătoare. În schimb, îi puteţi asigura că vor fi mai în siguranță atunci când vor respecta precauțiile recomandate.
● Amintiţi-i copilului de situaţiile anterioare în care el a fost curajos şi ajutaţi-i să îşi dezvolte o mai bună conștientizare de sine și un bun autocontrol
O mai bună capacitate de rezistență se va dezvolta atunci când copiii au un sentiment mai mare de control. Încurajați-i să gestioneze lucrurile importante pe care le pot controla, cum ar fi menținerea distanței fizice față de ceilalți, spălarea mâinilor frecvent, curățarea și dezinfectarea suprafețelor atinse frecvent (de exemplu, telefoane mobile, ochelari, etc.). Încurajați copiii să nu împărtă mâncare sau băuturi și să evite să-și atingă fața, ochii, nasul și gura cu mâinile nedezinfectate.
● Practicaţi anumite ritualuri şi structurați-le timpul.
Copiii fac față mai bine situațiilor schimbătoare și provocarilor atunci când timpul lor este bine structurat. Copiii se simt mai în siguranță intr-o rutină zilnica, deoarece evenimentele sunt mai previzibile. Stabiliți orele regulate de masă, timpul de joacă, temele și programele de somn.
● Niciodata să nu ignoraţi sentimentele copilului. Dați-i posibilitatea de a se exprima.
Permiteți-le copiilor oportunitatea de a-și exprima sentimentele în legătură cu evenimentele curente. Încurajează-i să împărtășească orice îngrijorare cu privire la ceea ce îi aşteaptă. Fiți atenți la semnele de stres, cum ar fi dificultăți în somn, mâncare, anxietate, frică, schimbări de dispoziție și/sau dureri fizice. Luați în considerare căutarea unui consult cu psihologul școlar sau cu un alt profesionist atunci când apar aceste semne.
● Nu uitaţi să ramâneţi stăpâni pe propriul d-voastră comportament
Copiii privesc adulții pentru a se asigura ca sunt în siguranţă, astfel încât este important ca părinții, învăţătorii, educatorii, să fie conștienți de propriile lor sentimente și limitări și să rămână pe pozitii. Acestia ar trebui să solicite consiliere pentru ei înșiși dacă devin copleșiți sau epuizați fizic și emoțional.
Pe curând şi până atunci fii liber la educaţie!