Nu intotdeauna copiii au norocul de a avea in preajma oameni care sa ii indrume, sa ii sprijine in dezvoltarea lor. Sunt multi copii care se simt izolati de cei din jur, parca nu sunt la locul potrivit in propria familie, in grupul de la scoala, in grupul de prieteni. Se simt stanjeniti cand nu seamana cu cei din jurul lor. Pentru a fi acceptati, pentru a se integra invata sa fie ca ceilalti. Ajung sa creada ca nu sunt in regula, ca le lipseste ceva si isi inabusa felul natural si autentic de a fi, unic, al lor.
Mai trist este faptul ca nu are cine sa le spuna ca nu sunt gresiti, ca nu au nimic defect, ca este firesc ca fiecare om sa fie diferit de ceilalti, ca tocmai aici este valoarea umana, in felul unic de a fi. Avem atat de adanc inradacinat in noi nevoia de a fi acceptaţi de ceilalţi incat renuntam la ceea ce suntem cu adevarat pentru a evita singuratatea. Interesant cum pentru a ne simti o particica dintr-o comunitate, suntem gata sa uitam cine suntem cu adevarat.
Natura nu creeaza modele identice, ci unicate si tocmai in asta consta frumusetea acestei lumi in care traim cu totii. Atunci de ce oare noi, oamenii, din dorinta noastra de acceptare, din nevoia noastra profunda de apartanenta vrem sa creem modele si tipare?
Libertatea de a fi
De multe ori nu este nimeni care sa le spuna, care sa ii invete pe copii ca sunt perfecti exact asa cum sunt, ca a se manifesta autentic, liber, in limitele bunului simt, este calea corecta. Nu este nimeni care sa le arate ca daca se vor stradui sa fie cum nu simt cu adevarat, nu vor ajunge sa fie mai acceptati de ceilalti, ba din contra tocmai a se manifesta natural, autentic, asa cum sunt, ii vor atrage la ei pe cei din jurul lor.
Fara sustinerea cuiva le este atat de greu copiilor sa creada ca sunt bine exact asa cum sunt, cand inca nu au maturitatea necesara pentru a intelege acest lucru. Increderea copiilor este data de sustinerea adultilor care ii incurajeaza in permanenta, orice ar face.
Multe dintre problemele emotionale ale adultilor provin din copilarie, cand nu au formate mecanismele de aparare, nu pot discerne, cred tot ce le spun adultii din jur. Daca acestia il dezaproba in permanenta, il sanctioneaza cand greseste, copilul va crede ca nu este ceva in regula cu el. Va invata sa raspunda asteptarilor celor din jur, renuntand a se mai manifesta liber, asa cum este el.
Libertatea de a creste
Copilul este ca un copacel care trebuie ingrijit, curatat, sprijinit cand este prea mic, dar lasat sa se inalte treptat singur. Ca si copacelul el tinde sa-si dezvolte ramurile, crengutele, in directia naturala, fireasca. Daca crengutele abia iesite le sunt taiate, copacelul va creste trunchiat, se va dezvolta intr-o alta directie care nu corespunde cu forma lui naturala.
Copaceii cresc de la natura diferit. Nici unul nu seamana cu celalalt. Unul este mai inalt, altul mai drept, altul are coroana mai altfel. Nimeni nu se gandeste ca toti ar trebui sa fie la fel. Gandeste-te la tine cand erai copil si aminteste-ti cum te simteai cand un adult din jurul tau isi arata dezaprobarea pentru ceea ce faceai. Pentru a obtine aprobarea renuntai sa mai faci cum credeai. Aminteste-ti ca nu credeai ca marele adult, atotstiutor putea gresi. Si atunci tu, copilul mic, dependent de acesta, credeai ca tu esti cel care nu faci bine ceva. Pentru a-l multumi pe adult il ascultai si faceai asa cum ti se spune. Daca erai sanctionat pentru abaterile tale, din nevoia ta vitala de copil care vrea aprobarea si atentia adultului, ii satisfaceai acestuia cerintele. Nu aveai discernamant pentru a intelege ca meriti sa obtii ceea ce iti doresti, neconditionat de ceea ce faci, ca nu este firesc sa primesti de la adult ceva, in schimbul a ceea ce faci.
Libertatea de a exista
Aminteste-ti cum atunci cand ai crescut si ai inceput sa intelegi mai multe, ti-ai promis sa nu procedezi la fel cu proprii tai copii. Si atunci de ce ai uitat toate astea si te trezesti, astazi, la randul tau procedand exact asa cum ai jurat sa nu faci niciodata?
De ce oare atat de multi adulti uita cum simt copiii, doar fiecare poarta in interiorul lui copilul de odinioara?
Incearca sa faci asta, e minunat sa reusesti sa patrunzi tu, om mare, in lumea copilariei. Vei simti cand ai reusit pentru ca te vei simti atat de impacat cum nu te-ai mai simtit de cand erai copil!
De ce oare atat de multi adulti vad relatia cu copiii cam asa: ,,Eu sunt mare, stiu totul, stiu ce este mai bine pentru tine, iar tu esti copilul dependent de mine care trebuie sa fii asa cum te vreau eu. Daca esti asa te iubesc si te plac, daca nu-mi satisfaci aceasta cerinta, daca nu te supui mie, marele adult, nu te mai plac atat de mult.”
Copilul merita iubirea, atenţia şi grija noastră indiferent de cum este, de ce face.
Copilul merita sa se simta acceptat neconditionat, exact asa cum este el.
Daca simte asta va creste un copacel mare, care va avea radacini sanatoase, bine dezvoltate din copilarie. Un copacel care va avea un trunchi solid, drept, ferm. Un copacel cu coroana armonioasa care s-a format natural. Crengile si ramurelele se vor inalta libere, din ce in ce mai sus.
Creste-ti si tu copilul ca un copacel cat mai mare si mai armonios.
Asculta-ti copilul care prin orice face vrea sa-ti transmita:
–Am venit pe lume perfect, exact asa cum trebuia sa fiu. Am dreptul sa raman asa!
-Nu ma strica incercand sa ma faci asa cum vrei tu. Nu ai acest drept!
-Ajuta-ma sa cresc mare, armonios, sprijina-ma cand am nevoie. Imi esti dator cu asta!
-Daca ma iubesti inseamna ca ma accepti asa cum sunt. Arata-mi ca ma placi!
-Nu am venit pe lume pentru satisfacerea nevoilor tale neimplinite. Eu le am pe ale mele!
Pe curand si pana atunci fii liber la educatie!