Am să închei seria articolelor despre cele 7 frici ale copiilor cu ultimele două dintre acestea, aşa cum le-am enumerat la început şi anume frica de moarte şi frica de dezastre naturale. Cele două frici ale copiilor sunt legate de sentimentul de pierdere, deorece copiii se tem că li se poate întâmpla ceva grav celor apropiaţi. Unii copii devin preocupaţi de aceste aspecte atunci când un eveniment de acest gen a avut loc în proximitatea lor, iar ei se simt copleşiţi de ceea ce simt.
6. Frica de moarte
Este despre pierderea unei persoane dragi. E mai greu de acceptat moartea decât de explicat, chiar şi pentru adulţi.
Principalele manifestări comportamentale care apar la copil atunci când acesta se confruntă cu frica de moarte sunt: tendinţa de a-şi căuta părinţii în somn, visează urât, are coşmaruri, plânge des şi fără un motiv întemeiat aparent. De asemenea poate să adreseze întrebări de genul: ,,De ce mor oamenii?”, ,,Unde se duc oamenii după ce mor?”, ,,O să mor şi eu şi mami şi tati?”. De asemenea s-ar putea să aveţi dificultăţi să lăsaţi copilul la grădiniţă, să îi fie frică să se despartă de părinte chiar şi pentru câteva ore, speriat că în timpul acesta puteţi păţi ceva îngrozitor şi să vă piardă.
Toate acestea pot să vă sperie foarte tare şi să vă simţiţi la rândul vostru neputincioşi, chiar dacă sunteţi adulţi, mai ales dacă se întâmplă să vă treziţi din somn, în toiul nopţii, de ţipetele şi plânsetele copilului.
Tot ce puteţi face în astfel de momente este să liniştiţi copilul, să-i satisfaceţi nevoia de a fi îmbrăţişat, de a vă simţi prezenţa permanent.
De asemenea este benefic să vorbim cu copiii despre sentimentele care apar în urma unei pierderi, să îi ajutăm să denumească aceste sentimente, să le povestim despre pierderile noastre suferite pe parcursul vieţi: jucării, animale, persoane cunoscute, persoane dragi. Apoi să îi sprijinim să găsească modalităţi creative, sănătoase de a face faţă pierderii.
Moartea nu ar trebui să fie considerată un subiect tabu, iar întrebările copilului pe această temă nu ar trebui să vă sperie. Dacă, din când în când, veţi vorbi deschis despre moarte, vă veţi ajuta copilul să facă faţă pierderii unei persoane dragi. Este şi o ocazie de a împărtăşi copiilor credinţele religioase, oferindu-le astfel un punct de plecare în acceptarea pierderii.
Moartea nu este nici ,,o călătorie”, nici ,,un somn”. A-i spune copilului astfel de lucruri, de exemplu că ,,bunica a plecat într-o călătorie lungă” nu face decât să creeze confuzie în mintea lui, ar putea să creadă că într-o zi se va întoarce. De asemenea, nu ar trebui să asociem moartea cu somnul, acest lucru putând provoca anumite tulburări de somn sau insomnii copilului.
7. Frica de dezastre naturale
Cauzele posibile ar putea fi: micuţul experimentează personal trauma, vede la televizor, participă la discuţii între persoanele din jur pe aceste subiecte.
Emoţiile resimţite de copil sunt: frica intensă, sentimente de nesiguranţă, frica de a nu fi separat de părinţi.
O primă strategie ar fi să discutaţi cu copilul în momentele în care experimentează frică puternică. Puteţi să-i adresaţi întrebări cum ar fi: ,,Ce simţi atunci când…?”, ,,Unde simţi?”, ,,La ce te gândeşti acum?”
O altă modalitate ar fi să realizaţi, împreună cu copilul o activitate practică prin care să decupaţi o ,,horă” care va include mai multe persoane care sunt prinse şi să construiţi astfel un grup de suport care să-l ajute să depăşescă frica. Sugeraţi-i copilului să dea nume fiecărei persoane din ,,horă”, în funcţie de cine poate fi alături de el atunci când îi va fi frică. Poate să deseneze personajele care formează ,,hora”, sugerând metode prin care poate fi ajutat de către fiecare personaj – mami, tati, bunici etc. Apoi discutaţi cu copilul despre modul în care s-a simţit în timpul jocului şi ce anume a învăţat.
Multe frici sunt rezultatul dificultăţilor pe care le are copilul mic de a face distincţia dintre real şi imaginar. Pe măsură ce copiii cresc aceştia capătă din ce în ce mai mult nu numai simţul realităţii, dar şi capacitatea de a prezice şi controla într-o oarecare măsură schimbările din mediul înconjurător, inclusiv reacţiile celorlalte persoane. Cu cât mediul extern este mai predictibil pentru copil, cu atât îi este mai uşor să-şi gestioneze fricile
În încheierea subiectului despre primele 7 frici ale copilului aş vrea să încercăm să facem distincţia dintre fricile ,,normale” şi ,,anormale” pe care acesta le experimetează. În timp ce unele frici fac parte din evoluţie normală a copilului, altele sunt un semn al unui dezechilibru afectiv sau emoţional şi blochează dezvoltarea acestuia. Astfel, catalogarea unei frici ca fiind ,,normală” sau ,,anormală” depinde de vârsta şi de etapa de dezvoltare în care se află copilul.
În timp ce ,,fricile normale” apar şi dispar pe etape de vârstă odată cu achiziţia de către copil a competenţelor cognitive, emoţionale şi sociale necesare pentru a le gestiona singur, cele ,,anormale” rămân şi perturbă funcţionarea copilului. Atunci când frica nu mai are rol de protecţie în faţa pericolelor de care copilul nu se pote încă apăra singur, aceasta devine blocantă şi disfuncţională.
Pe curând şi până atunci fii liber la educaţie!