Frica este un aspect important din viaţa oricărui copil. Ea apare ca o consecinţă a dezvoltării lui, a explorării şi cunoaşterii mediului înconjurător. Se ştie că cel mai important pentru o creştere şi dezvoltare armonioasă a copilului este sentimentul lui de siguranţă. Noi, adulţii, responsabili de creşterea şi ocrotirea lui nu putem neglija acest aspect deosebit de important.
Frica este o emoţie puternică, un mecanism de apărare aşa că nu o neglija, ci învaţă să te descurci cu ea. Învaţă să distingi acea linie fină care separă frica naturală ca parte a copilăriei de frica copleşitoare care îl face pe copil să trăiască stări negative puternice.
Aici ar trebui să intervenim noi, adulţii care să fim cei puternici, cei care îi sprijinim pe copii să depăşească aceste momente. Dacă noi vom reacţiona neadecvat, dacă răspunsurile noastre nu îi fac pe copii să îşi recapete încrederea, vom amplifica fricile copiilor, iar aceştia vor fi din ce în ce mai speriaţi.
Nu putem să nu fim preocupaţi de ceea ce îi sperie pe copii, mai ales în momentele când manifestările lor de frică sunt atât de puternice încât ne speriem şi pe noi. De multe ori se întâmplă ca părinţii să amplifice fricile fireşti ale copiilor, specifice parcurgerii unei etape de dezvoltare şi să se simtă la rândul lor copleşiţi.
Cel mai important este să învăţăm să facem faţă acestor frici ale copiilor, să le distingem, să le cunoaştem şi să ne pregătim cu strategii specifice pentru a-i ajuta să le depăşească.
Cele 7 frici ale copiilor sunt:
1.Frica de separare de părinţi
2.Frica de respingere
3.Frica de situaţii noi
4.Frica de întuneric
5.Frica de îmbolnăvire
6.Frica de moarte
7.Frica de dezastre naturale
Vreau să vă dau mai multe detalii despre fiecare dintre acestea, pentru a reuşi să faceţi distincţia dintre frica naturală, firească, sănătoasă a copiluli şi frica copleşitoare, puternică şi care dăunează mult copilului. De asemenea vă propun pentru fiecare câteva strategii şi tehnici psihologice utile pe care le puteţi aplica pentru a preveni şi combate frica copilului şi a-l ajuta să le depăşească, să-şi recapete echilibrul emoţional.
Pentru că sunt multe informaţii şi explicaţii, m-am gândit să le abordez pe parcursul a trei articole, pentru a evita ca acestea să fie prea lungi.
Astăzi aş vrea să vă vorbesc despre primele două frici: frica de separare de părinţi şi frica de respingere:
1. Frica de separare de părinţi
Apare în jurul vârstei de 2-3 ani, în momentul începerii frecventării unui mediu educaţional nou, cum ar fi creşa sau grădiniţa, dacă copilul a stat mai mult cu părinţii până în acest moment şi nu a fost pregătit dinainte în mod corespunzător pentru un mediu nou, persoane noi.
Simptome manifestate de copil: îngrijorare accentuată, persistentă, frică atunci când trebuie să plece de acasă sau în momentul în care părintele se pregăteşte să plece şi să îl lase la creşă, grădiniţă. Copiii se simt extrem de înspăimântaţi şi îngrijoraţi când anticipează separarea şi se gândesc că vor rămâne singuri, se vor simţi ca şi când ar fi abandonaţi de părinţi şi pot chiar să creadă că aceştia nu se vor mai întoarce după el.
Gestionarea stărilor de anxietate se poate face prin asigurarea unui mediu tolerant, asigurarea unor adaptări treptate, progresive care să-l ajute pe copil să facă faţă mai uşor situaţiei. Izolarea poate scădea stima de sine a copilului şi să apară depresia.
Părinţii pot să se familiarizeze cu ceea ce înseamnă această tulburare şi cum este ea experimentată de către copil, reuşind astfel mult mai uşor să empatizeze cu copilul dacă înţeleg felul în care acesta se simte.
Iată câteva strategii utile prin care poţi, ca părinte să-l ajuţi pe copil să depăşească frica de separare, de abandon:
Vorbeşte despre faptul că urmează să înceapă grădiniţa, află mai exact ce îl sperie, ajută-l să înţeleagă că este în siguranţă, altfel nu l-ar duce, lăsa acolo.
Conexiuni ajută-l să facă conexiuni folositoare în mintea sa, respectă un program fix de frecventare a grădiniţei şi stabileşte astfel o rutină care să-i crească copilului sentimentul de siguranţă, de control, de confort şi învaţă-l să relaţioneze cu alte persoane.
Desenează diferite situaţii în care aveţi activităţi diferite, de exemplu reprezentaţi simbolic părintele la serviciu, copilul la grădiniţă şi rugaţi-l şi pe el să contribuie la realizarea acestora, de exemplu să dea detalii de la grădiniţă, să coloreze anumite componente.
Explorează simpla ascultare empatică, atentă, fără a interveni sau a-i da sfaturi poate fi folositoare pentru a-l ajuta să se simtă mai bine.
2. Frica de respingere
Dacă dezvăluim o parte din noi ne simţim conectaţi, dar riscăm să fim respinşi. Dacă nu ne dezvăluim, nu mai suferim, dar nici nu ne putem simţi conectaţi.
Dacă ne dorim pentru copilul nostru relaţii armonioase cu ceilalţi, atunci nu putem preveni respingerile. Putem, în schimb să le fim alături pentru a-i ajuta să facă faţă respingerilor mai mici, astfel încât să fie ceva mai pregătiţi când vor veni cele mai mari.
Strategii prin care putem să le creştem copiilor capacitatea de a face mai uşor faţă respingerilor:
Căutând activ în viaţa copilului mici respingeri pe care acesta să le poată tolera.
Arătând deschidere şi disponibilitatea de a-i fi alături pentru a nu se simţi rănit de respingere.
Lăsându-l să retrăiască experienţa emoţională negativă.
Ghidându-l pe copil să îşi scadă în intensitate trăirea.
Iată două tehnici simple, dar deosebit de utile pe care le poţi aplica tu, ca părinte, pentru a diminua frica de abandon a copilului tău:
Vizualizarea staţi amândoi întinşi în pat şi închideţi ochii. Încurajează-ţi copilul să îşi imagineze un loc frumos unde şi-ar dori să fie în acel moment sau o culoare preferată care îl relaxează şi să contureze în minte un desen minunat cu ea. Poartă-l într-o călătorie imaginară minunată, oferindu-i constant indicaţii cât mai precise despre sunete pe care să le audă sau miresme pe care să le simtă.
Îmbrăţişările au un puternic efect antistres, iar specialiştii consideră că trebuie introduse în programul copilului şi transformate în obiceiuri zilnice. Aşadar, nu lăsa să treacă nici o zi fără cel puţin o îmbrăţişare generoasă între tine şi copil, dacă vrei ca amândoi să vă bucuraţi de o doză generoasă de relaxare şi bună dispoziţie.
Mă opresc deocamdată aici, dar voi continua în articolele următoare cu celelalte frici ale copiilor….
Pe curând şi până atunci fii liber la educaţie!